Tatiana Nicolai
Raport privind activitatea SCMC nr.1 - anul 2021

Raport privind activitatea SCMC nr.1 - 9 luni 2021
a 09.11.2021, a avut loc ședința Consiliului Administrativ al IMSP SCMC nr.1, cu participarea Domnul Boris Gîlca, şef Direcție Generală Asistență Medicală și Socială.
În cadrul ședinței, de către Doamna Aliona ROTARI, director au fost prezentați și analizați indicatorii realizați de către instituție în perioada ianuarie-septembrie, curent. Totodată, au fost trasate direcțiile prioritare care urmează a fi parcurse în scopul îmbunătățirii performanței medicale și economico-financiare ale instituției.
Domnul Boris Gîlca a adus în discuție principalele realizări și provocări din activitatea instituției, a apreciat munca colectivului în realizarea la nivel înalt a indicatorilor de activitate.
Administrația IMSP SCMC nr.1, în persoana directorului instituției, dna Aliona Rotari, a adus mulțumiri tuturor angajaților pentru eforturile depuse în acordarea asistenței medicale de calitate copiilor în perioada respectivă.



Inaugurarea cu iluminare LED a denumirii și logotipul instituției
♦Calitatea serviciilor medicale, pe lângă aspectele pur profesionale, depind mult de respectarea principiilor de comunicare și informare, creșterea transparenței serviciilor acordate atât pe segmentul comunicării interne, cât și externe.
♦ Pe parcursul ultimilor ani IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1 a întreprins pași concreți în realizarea obiectivelor ce țin de comunicarea eficientă. În acest context se înscriu instruirile periodice ale cadrelor medicale din instituție privind comunicarea eficientă și gestionarea situațiilor de conflict, sondajele privind satisfacția beneficiarilor, dar și activitățile de informare și promovare a sănătății și a serviciilor prestate prin intermediul site-ului și paginii oficiale de Facebook ale instituției, care acum pot fi accesate rapid datorită QR codului recent dezvoltat.
♦ Astăzi șirul a fost completat cu un pas ce ține de identitatea vizuală a instituției: frontispiciul IMSP SCMC nr.1 a căpătat o nouă față prin aplicarea iluminării LED a logotipului oficial, a denumirii spitalului, precum și prin proiecția Tricolorului, ca simbol al identității naționale.
♦ Proiectul a fost realizat cu suportul financiar al unei Societăți cu răspundere limitată și efortul angajaților noștri.
♦ Mulțumim tuturor pentru susținere necondiționată și vă asigurăm că vom munci în continuare cu grijă mare pentru pacienții mici!

Implementarea QR cod a paginii IMSP SCMC nr.1
Mediul online devine o sursă de informare cu impact social tot mai evident.
În acest context, Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1 merge în pas cu digitalizarea și oferă date actuale, într-un mod mai accesibil pentru beneficiarii de asistența medicală, creând un QR cod și plasând-ul în toate subdiviziunile spitalului.
Doamna Irina Iavorschi, șef serviciu Management al Calității, din cadrul instituției menționează că tuturor celor cointeresați le rămâne doar să scaneze QR codul cu ajutorul telefonului mobil și, astfel, accesează link-ul paginii de Facebook al instituției.
Noi oferim informație, Dvs apreciere!
Ziua Mondială a Inimii - 29 septembrie 2021
❤️ Ziua Mondială a Inimii este marcată la 29 septembrie de către întreaga comunitate medicală și nu doar. În șirul manifestărilor, consacrate conștientizării sănătății inimii se înscrie și concursul, organizat în cadrul Spitalului Municipal de Copii nr.1, ”Inima sănătoasă în viziunea copiilor”. Micii pacienți s-au întrecut la desenat inimioare și au încercat să joace rolul de doctor, imitând auscultarea inimii.
❤️ Ziua Mondială a Inimii (Worl Heart Day) este sărbătorită anual la 29 septenbrie, începând cu anul 2000, la inițiativa Federației Mondiale a Inimii. Scopul acestei zile este de a îmbunătăți starea de sănătate prin încurajarea oamenilor să facă schimbări în stilul de viață, să reflecteze mai mult la sănătatea proprie și la modalitățile de a fi bun cu inimile noastre.
❤️ Genericul în cadrul Zilei Mondiale a Inimii – 29 septembrie 2021 este: „Folosește-ți inima pentru conectare!”




ORGANIZARE CONCURS
RAPORTUL DE ACTIVITATE pentru anul 2020
Vizita Ambasadorului Republicii Italiene în Republica Moldova
Astăzi, 25 iunie, curent instituția a fost gazdă pentru Excelența sa doamna Ambasador a Republicii Italiene în Republica Moldova Valeria BIAGIOTTI. Cu acest prilej, micii pacienți din cadrul Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1 au beneficiat cu titlul gratuit de jucării confecționate de atelierul Edu Joc. Seturile, reprezentând puzzle-uri cu harta Italiei, care au fost meșterite cu ajutorul financiar al Ambasadei Italiei în Republica Moldova.
În alocațiunea sa doamna Ambasador, Valeria BIAGIOTTI a reiterat importanța îmbunătățirii continue a calității asistenței medicale acordate, în paralel cu consolidarea capacităților cadrelor medicale, implementarea proiectelor de dezvoltare a spitalului care vor contribui la îmbunătățirea serviciilor medicale din țara noastră.
Drept simbol al recunoștinței, aprecierii înalte și Grijă Mare pentru Pacienții Mici, Excelenței sale, Doamnei Ambasador i s-a acordat diploma de gratitudine din partea instituției.
Cu siguranță, valoarea fiecărui stat este sănătatea, mulțumesc tuturor celor care stau la straja sănătății noastre și celor care se implică activ pentru dezvoltarea acestui sector.




