În cadrul IMSP SCMC nr.1 anual primes asistență consultativ-diagnostică/tratament circa 8000 de copii din municipiul Chișinău și republică. Majoritatea celor internați sunt copii de vîrstă fragedă, inclusiv sugari cu afecțiuni respiratorii acute. În unele cazuri aceştea reprezintă o provocare diagnostică, datorită evoluției atipice sau patologiilor asociate. În acest context, medicii instituției,de comun cu colaboratorii Clinicii universitare, Departamentul Pediatrie USMF "Nicolae Testemițanu", s-au întrunit în data de 20 decembrie curent la o prezentare de caz clinic, a unui copil cu evoluție atipică a unei pneumonii comunitare, cu mai multe dileme diagnostice, inclusiv diagnostic diferențial cu un proses specific localizat in lobii superiori pulmonari bilateral.
Prezentarea de caz a fost pregatita de către medicul rezident pediatru Elena BRAILA, sub conducerea dnei Ala DONOS, d.h.m., profesor universitar. Dna profesor a menționat mai multe aspecte a procesului consultativ-diagnostic ale cazului prezentat, precum si suportul informativ privind tratamentul aplicat, (preparatele incluse în nomenclatorul farmacoterapeutic, utilizate în tratamentul pneumoniilor). Cu completări și comentarii vis-a-vis de caz a intervenit si șefa secției, dna Lucia Galupa, unde a fost spitalizat copilul, care a menționat unlele particularități ale cazului.
Administrația IMSP SCMC nr.1, în persoana vicedirectorului, dnei Aliona ROTARI, a apreciat mult importanța lucrului în echipă în procesul de asistență consultativ-diagnostică, acordată copiilor în cadrul instituției.