Luni, 03 Iunie 2019 05:31

1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului Recomandat

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

       Ziua internaţională a ocrotirii copilului este sărbătorită în aproape 50 de țări din lume. Spitalul Clinic municipal de Copii nr.1, prin care trec circa șapte mii de copii anual, este deasemenea implicat în aceasta serbare, organizând în acest an pentru micii noștri pacienți un eveniment distractiv, care a fost posibil grație #AOConcordia. Proiecte Sociale”. Astfel, în incinta spitalului a avut loc o manifestație dirijată de animatori iscusiți, inclusiv jocuri de animație împreună cu copiii. De asemenea, copii s-au bucurat de ora de pictură pe pânză, dar cei mai îndrazneți au beneficiat de facepaiting, toate menite să înveselească fețele copilașilor și mamelor acestora.

      AO “Concordia. Proiecte Sociale” a venit și cu o donație de carte și jocuri educative pentru camera de joacă a spitalului, astfel facând perioada de ședere a copiilor în spital mult mai prietenoasă.

      Startul evenimentului a fost dat la ora 11:00, prin deschiderea oficială a sărbătorii, la care au participat copiii spitalizați la moment cu mamicile lor, donatorii, precum și colaboratorii spitalului. Micii pacienți s-au bucurat de sărbătoare, care a fost „colorată” cu multe baloane, având parte și de jocuri distractive, organizate de catre păpușa LOL, în persoana doamnei Natalia CARAMAN și voluntarii: Elena BOTNARI, Irina OȚEL, Marta GAVAILIUC, Stela MALEGA.

     Administrația spitalului aduce mulțumiri AO “Concordia. Proiecte Sociale” , doamnei Tatiana BALTĂ, director executiv, doamnei Diana MANOLI, manager proiecte voluntari și tuturor acelor, care au făcut posibilă această sărbătoare.

      Nu uita să te joci mereu, căci cea mai mare bucurie a unui copil este joaca. Aminteşte-le şi celor din jur de asta! Sa fiţi sănătoşi şi să aveți mereu motive de bucurie. Să ajutăm copiii să crească fericiți!

Citit 465 ori Ultima modificare Luni, 03 Iunie 2019 12:34
Tatiana Nicolai

E-mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Login pentru a posta comentarii

Informaţii în completare