Miercuri, 26 Iulie 2017 09:19

Ziua mondială împotriva HEPATITEI - 28 iulie

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Material informativ

Ziua mondiala de lupta impotriva hepatitei va fi marcată la 28 iulie si va avea drept slogan “eliminarea hepatitei”, informeaza AFP.

Circa 325 de milioane de persoane din intreaga lume traiesc cu o infectie cronica de hepatita B sau C si foarte putine stiu acest lucru, potrivit cifrelor publicate vineri de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).

Potrivit OMS, care solicită un plan global pentru a lupta împotriva acestor boli virale, "cea mai mare parte a acestei populații nu a fost testată și nu are acces la tratament" și, prin urmare, "milioane de persoane" riscă să dezvolte o boală cronică sau un cancer și să moară.

Virusul hepatitei ucide anual circa 1,34 milioane de oameni, "un număr comparabil cu cel al deceselor cauzate de tuberculoză și de SIDA", potrivit OMS.

"Cu toate acestea, mortalitatea provocată de hepatită este în creștere (+ 22% între 2000 și 2014), în timp ce numărul deceselor cauzate de tuberculoză și de SIDA este în scădere", a indicat Dr. Gottfried Hirnschall, director al programului de combatere a hepatitei din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.

       Hepatita este o boală silențioasă, care poate provoca boli grave, cum ar fi ciroza sau cancerul hepatic. Potrivit OMS, doar 9% dintre pacienții cu hepatită B și 20% dintre bolnavii de hepatită C știu că au contactat infecția. De asemenea, potrivit lui Yvan Hutin, un specialist în această boală în cadrul OMS, numărul persoanelor care primesc tratament pentru aceste boli este extrem de redus. "Doar 8% dintre pacienții (1,7 milioane de persoane) care știu că suferă de hepatita B primesc tratament", a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă. Acest nivel scade la 7% (1,1 milioane de persoane) în cazul pacienților cu hepatită C.

În 2015, circa 1,75 de milioane de persoane au fost infectate cu virusul hepatitei C (HCV), crescând la 71 de milioane numărul persoanelor care trăiesc cu HCV. De asemenea, potrivit OMS, 257 de milioane de persoane trăiesc cu virusul hepatitei B (HBV).

Există vaccinuri împotriva hepatitei B, precum și tratamente care trebuie luate atunci când infecția este depistată.

Potrivit OMS, pentru hepatita C nu există niciun vaccin, însă aceasta se poate vindeca în 2 sau 3 luni de tratament, costul acestuia ajungând în prezent la circa 200 de dolari de pacient.

Hepatita B se transmite în principal de la mamă la copil și este prezentă în special în Asia de Est și de Sud-Est și în Australia, unde au fost raportate 115 de milioane de cazuri.

A doua mare zonă afectată de hepatita B este Africa, cu 60 de milioane de cazuri.

Hepatita C, contractată prin sânge sau prin alte fluide corporale, este prezentă mai ales în țările orientale (15 milioane de cazuri), în Europa (14 milioane), în Africa (11 milioane) și în Asia de Sud-Est (10 milioane).

OMS își propune să testeze 90% din populație și să trateze 80% dintre pacienți până în anu 2030. "Există deja teste rapide, care costă mai puțin de un dolar", a completat Hirnschall.

Măsurile de prevenire a hepatitelor virale:

Hepatitele virale B, C, D pot fi prevenite prin:

- reducerea riscului transmiterii sexuale (prin abstinenţă, fidelitate unui singur partener şi sex protejat);

- imunizarea împotriva hepatitei B;

- sterilitatea instrumentelor în timpul manipulaţiilor medicale;

- vigilenţă în timpul efectuării manichiurii, pedichiurii, tatuajului, piersing-ului.

Hepatita virală A poate fi prevenită prin:

- respectarea igienei personale (spălarea mâinilor înainte de luarea mesei şi după folosirea WC;

- consumul de apă din surse sigure. În caz dacă nu se ştie despre calitatea apei, se recomandă de a fierbe apă înainte de a fi consumată sau folosită la prepararea bucatelor. Se recomanda de asemenea folosirea apei îmbuteliate;

- păstrarea curăţeniei în gospodărie, spălarea şi dezinfectarea jucăriilor, curăţarea şi dezinfectarea fântânilor;

- reducerea riscului transmiterii habituale (folosind individual obiectele de igienă personală).

În scopul reducerii morbidităţii prin hepatita virală A, autorităţilor se recomandă de a realiza anumite măsuri sanitaro-igienice, focusate asupra întreruperii mecanismului fecal-oral de transmitere a agentului patogen şi anume:

-asigurarea populaţiei cu apă potabilă şi produse alimentare sigure (în deosebi în instituţiile pentru copii);

-curăţarea şi dezinfectarea fântânilor de mină şi a apeductelor de alimentaţie cu apa potabilă;- respectarea cerinţelor sanitare la producerea, transportarea, păstrarea, prelucrarea şi comercializarea produselor alimentare;

- respectarea regulilor sanitaro-igienice şi sanitaro-tehnice în unităţile industriei alimentare, de comerţ şi alimentaţie publică, aregimului sanitaro-antiepidemic în  instituţiile preşcolare, preuniversitare, taberele de odihnă, sanatorii, aziluri etc.;

-educaţia pentru sănătate a populaţiei şi respectarea igienei personale;

- vaccinarea contra hepatitei virale A.

 

Citit 489 ori Ultima modificare Joi, 27 Iulie 2017 06:58
Tatiana Nicolai

E-mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Login pentru a posta comentarii

Informaţii în completare